NOROC PENTRU TOȚI ROMÂNII
Loteria Română are o nouă identitate vizuală pe care o lansează la aniversarea celor 117 ani de activitate și tradiție, pentru a marca noua etapă de modernizare și digitalizare în care se află unul dintre cele mai cunoscute branduri românești.
Noua identitate vizuală a Loteriei Române este construită în jurul sloganului NOROC PENTRU TOȚI ROMÂNII. Loteria Română este a tuturor românilor, o loterie modernă de nivel european.
Noul logo cuprinde elemente care se integrează perfect în noul concept, respectă simbolistica culorilor care definesc atât sentimentul de identitate natională, roșu, galben și albastru cât și verdele specific loteristic.
Trifoiul cu patru foi, simbolul tradițional al norocului, bilele de la extragerile loto, momentul cel mai așteptat de catre jucători, precum și doza de speranță și optimism, se metamorfozează într-o nouă identitate vizuală a companiei.
”Noua identitate vizuală definește misiunea noastră pentru prezent și pentru viitor. Identitatea companiei rămâne în strânsă legatură cu valorile societății românesti pe care le respectăm și le prețuim. Schimbarea fundamentală prin modernizarea tuturor mijloacelor care ne fac viața mai frumoasă și mai ușoară reprezintă și pentru Loteria Româna o provocare continuă căreia îi răspundem în fiecare zi mulțumită încrederii generațiilor trecute și viitoare.”- Ionuț-Valeriu Andrei, Director General C.N. “Loteria Română” S.A.
Biroul Comunicare