COMPANIA NAŢIONALĂ “LOTERIA ROMÂNĂ” S.A, cu sediul în București, Str. Poenaru Bordea nr.20, sector 4, organizează concurs, prin procedura de recrutare externă, în vederea ocupării următorului post vacant:
Denumirea postului | Structura în care se găsește postul | Nr. posturi |
Economist principal I | Direcția Economică – Serviciul Contabilitate | 1 (perioadă nedeterminată) |
Condiţii de participare
Condiţii generale:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta minimă prevăzută de lege pentru funcţia scoasă la concurs (dacă legislația în domeniu impune);
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- îndeplineşte condiţiile de studii și de vechime pentru funcţia scoasă la concurs;
- nu are antecedente penale care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- este apt pentru ocuparea postului, starea de sănătate fiind atestată pe bază de adeverință medicală;
- nu i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani.
Condiţii specifice de ocupare a postului:
- studii superioare economice-program de studii universitare de licenţă finalizate cu examen de licenţă;
- vechime în specialitatea finaciar-contabilă de minim 2 ani;
- cunoștințe de operare în programe informatice specifice financiar contabile;
- bune cunoștințe de operare Microsoft Office (Excel si Word);
- cunoștințe privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară;
Acte necesare pentru înscriere :
- a) formularul de înscriere;
- b) actul de identitate (în copie și în original);
- c) CV-ul;
- d) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- e) diplomele de studii şi alte acte care atestă efectuarea unor specializări (în copie și în original);
- f) adeverinţă care atestă vechimea în muncă și/sau carnetul de muncă (în copie și în original), după caz o adeverință care atestă vechimea în specialitate;
- g) declarație pe propria răspundere că nu i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani și că nu are antecedente penale care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- h) adeverinţă care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior angajării de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; adeverinţa care atestă starea de sănătate fizică și psihică va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
- i) orice alte documente specifice necesare ocupării postului.
Toate CV-urile se trimit la adresa cariera@loto.ro
Tematică:
- Organizarea și conducerea contabilității financiare;
- Organizarea și conducerea contabilității de gestiune: contabilitate pe centre de profit si centre de cost, cheltuieli directe, chei de alocare cheltuieli indirecte si generale de administratie;
- Organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii; Regularizarea diferențelor la inventariere ;
- Documentele financiar contabile;
- Rolul și funcțiile balanței de verificare, întocmirea balanței de verificare a conturilor contabile;
- Taxa pe valoarea adaugată, închiderea conturilor de TVA;
- Impozitarea caștigurilor din jocuri de noroc și a premiilor;
- Metodologia de calcul a impozitului pe profit;
- Lucrările contabile de închidere a exercițiului financiar;
- Intocmirea situațiilor financiare anuale conforme cu IFRS;
- Politicile contabile și influența lor asupra poziției și performanței companiei;
- Contabilitatea capitalurilor, contabilitatea imobilizărilor, contabilitatea activelor circulante, contabilitatea decontărilor cu terții, contabilitatea decontarilor cu personalul, contabilitatea trezoreriei, contabilitatea cheltuielilor și veniturilor;
- Contabilitate imobilizari necorporale, corporale (evaluare la data intrarii in entitate, la inventar, prezentare in bilant, la data iesirii din entitate, reevaluare, metode de calcul ale amortizarii, etc. )
- Conţinutul, modul de întocmire şi utilizare a registrelor şi formularelor privind activitatea financiar contabilă;
- Contabilitate de gestiune.
BIBLIOGRAFIE
- O.U.G. nr. 159/1999 privind infiintarea C.N. Loteria Româna S.A., cu modificarile si completarile ulterioare;
- O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificarile si completarile ulterioare;
- H.G. nr.111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legea contabilitatii nr. 82/1991 cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare;
- O.M.F.P. nr. 2844/2016, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară;
- O.M.F.P. nr. 1826/2003 privind reglementari referitoare la organizarea contabilitatii de gestiune;
- O.M.F.P. nr. 2634/2015 privind documente financiar contabile;
- Legea nr. 70/2015 pentru intarirea disciplinei privind operatiunile de incasari si plati in numerar si pentru modificarea si completarea OUG nr. 192/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata;
- O.M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;
- O.M.F.P. nr. 666/2015, privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară de către unele entităţi cu capital de stat;
- IAS 1 Prezentarea declarațiilor financiare, IAS 2 Stocuri, IAS 7 Situația aferentă fluxurilor de trezorerie, IAS 12 Impozit pe profit, IAS 16-Imobilizari corporale, IAS 36 Deprecierea activelor, IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente, IAS 38 Imobilizari necorporale, IAS 40 Investiții imobiliare, IFRS 16 Contracte de leasing;
- Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale;
- H.G. nr.909/ 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 15/1994 privind amortizarea capitalului in active corporale si necorporale;
- H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;
- O.G. nr.64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome.
Înscrierea candidaților se face până în data de 12.12.2024, ora 1600 la sediul CNLR-SA din București, strada Poenaru Bordea nr. 20, sector 4.
Concursul constă în susţinerea unui interviu și a unei probe scrise în data de 17.12.2024, începând cu ora 1000, la sediul CNLR-SA din București, strada Poenaru Bordea nr. 20, sector 4.
Nota minimă de promovare a fiecăreia dintre probe este 7 pentru funcții de execuție.
Persoanele care au promovat concursul au obligația să prezinte până la data semnării contractului individual de muncă și cazierul judiciar (original sau copie legalizata).
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0372137202.
”Notă de informare privind colectarea și prelucrare datelor cu caracter personal (GDPR)
Prin depunerea candidaturii dumneavoastră sunteți de acord cu colectarea, prelucrarea și utilizarea datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora (GDPR). Dacă nu doriți ca informațiile dumneavoastră să fie colectate, utilizate și prelucrate, vă puteți oricând retrage consimțământul.
Pentru a vă retrage consimțământul, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail la cariera@loto.ro. În situația în care procedați la revocarea consimțământului, informațiile privind date cu caracter personal nu vor mai fi prelucrate.
Scopul și temeiul legal al prelucrării datelor cu caracter personal:
– organizarea și desfășurarea concursurilor în vederea ocupării posturilor vacante în cadrul CNLR-SA;
– temeiul legal al prelucrării datelor cu caracter personal este reglementat de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora (GDPR), art. 6 alin. 1, pct. a-b.
Datele cu caracter personal pe care le colectăm
Colectam date cu caracter personal despre dumneavoastră atunci când ne trimiteți CV-ul și documentele suport solicitate în anunțul publicat în cadrul procedurii de recrutare, cum ar fi:
– date de contact: numele, adresa, adresa de e-ma il, numărul de telefon și alte informații de contact;
– date de identificare unică (CNP, etc)
– date privind cazierul judiciar;
– date privind starea de sănătate;
– certificări, diplome de studii, alte documente care atestă efectuarea unor specializări;
– informații despre locurile de muncă anterioare;
– orice alte informații obținute în timpul procesului de aplicare și/sau de recrutare.Cum folosim datele cu caracter personal pe care le colectăm
În urma aplicării pentru procesul de recrutare, C.N. Loteria Română-S.A. va colecta, utiliza și prelucra datele cu caracter personal din dosarul dumneavoastră de candidat în baza de date a companiei.
Cine poate avea acces la datele dumneavoastră cu caracter personal
C.N. Loteria Română-S.A. restricționează accesul la informațiile personale pe care le furnizați strict la nivelul personalului angajat în procesul de selecție și recrutare pentru postul pentru care aplicați.
Cât timp vom păstra datele cu caracter personal
Datele cu caracter personal colectate în timpul procesului de selecție și recrutare de personal vor fi păstrate pentru 24 luni, cu exceptia cazului în care, ulterior finalizării procesului de selecție și recrutare, vă opuneti prelucrării datelor cu caracter personal de către C.N. Loteria Română-S.A. și/ sau solicitați stergerea datelor dumneavoastră personale.
Nu vom stoca datele cu caracter personal mai mult decât este necesar pentru scopul pentru care le-am colectat.
Drepturile dumneavoastră legale
Ca persoană vizată aveți drepturi legale specifice cu privire la datele cu caracter personal pe care le colectam de la dumneavoastră:
1. Dreptul la informare: dreptul de a primi informații privind operațiunile de prelucrare a datelor personale efectuate de către C.N. Loteria Română-S.A. Respectarea acestui drept de către C.N. Loteria Română-S.A. se realizează prin prezenta informare;
2. Dreptul de acces: dreptul de a obține din partea C.N. Loteria Română-S.A. o confirmare că aceasta prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc și, in caz afirmativ, acces la datele respective și furnizarea de infor-mații privind prelucrările de date;
3. Dreptul de retragere a consimțământului: dreptul de a vă retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în scris, în orice moment, urmând ca solicitarea dumneavoastră să intre în vigoare imediat;
4. Dreptul la rectificare: dreptul de a obține de la C.N. Loteria Română-S.A., fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor inexacte care vă privesc sau completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete;
5. Dreptul la stergerea datelor: dreptul de a obține de la C.N. Loteria Română-S.A., fără întârzieri nejustificate, ster-gerea datelor cu caracter personal care vă privesc, atunci când intervine oricare din următoarele situații prevazute de GDPR:
– datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colec-tate sau prelucrate de către C.N. Loteria Română-S.A.;
– vă retrageți consimțământul acordat pentru prelucrările de date în scopurile menționate mai sus;
– datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal de catre C.N. Loteria Română-S.A.;
– datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine C.N. Loteria Română-S.A.
6. Dreptul de a depune o plângere: persoana vizată are dreptul de a depune plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) în cazul în care dorește să își apere drepturile sale și să solicite remedierea situației sale, în cazul unei încălcări a protecției prelucrării datelor personale de către C.N. Loteria Română-S.A.”