REGULAMENT
de organizare a „CUPEI LOTERIEI ROMÂNE LA PATINAJ”
„CUPA LOTERIEI ROMÂNE LA PATINAJ” se desfășoară și se organizează în Parcul „Alexandru Ioan Cuza”/Titan din București de către Compania Națională ”LOTERIA ROMÂNĂ” S.A. și S.C. Angels Events Art SRL.
- DATA DE DESFĂȘURARE: 20-21 decembrie 2019.
- PARTICIPANȚI
Participarea la „CUPA LOTERIEI ROMÂNE LA PATINAJ” este gratuită.
La ”CUPA LOTERIEI ROMÂNE LA PATINAJ” se pot înscrie următoarele categorii de concurenți:
- participanți (fete și băieți) cu vârsta peste 18 ani (împliniți);
- participanti (fete și băieți) cu vârsta cuprinsă între 14 ani (impliniti) și 18 ani;
- participanti (fete și băieți) până la vârsta de 14 ani.
! Angajații proprii C.N.L.R. S.A. și S.C. Angels Events Art S.R.L. nu au voie să participe la concursuri !
- ÎNSCRIEREA CONCURENȚILOR
• Se face în zilele desfășurării competiției – 20-21.12.2019, la punctele special amenajate în Parcul „Alexandru Ioan Cuza”/Titan din București, amplasate în zona patinoarului.
• Înscrierea participanților se face pe bază de tabel, la secretariatul concursului aflat lângă patinoar, începând cu ora 13,30.
COMPETIȚIA începe la ora 14,00 și se termină la ora 18,00.
NOTĂ: Organizatorul va putea decala orele de start în funcție de evoluția și desfășurarea activităților în zona de competiție, de condițiile meteo sau de alte situații neprevăzute.
- PROBELE DE CONCURS
În fiecare zi de concurs se vor desfășura un număr de 15 jocuri/probe aferente următoarelor categorii de participanți:
Jocul 1 – jaloane viteză
• individual: fete și băieți până la vârsta de 14 ani
• individual: fete și băieți vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți) și 18 ani
• individual: fete și băieți cu vârsta peste 18 ani (împliniți)
La această probă se vor acorda 6 premii constând în tabletă 7inch-Lenovo
Jocul 2 – limbo dance
• individual: fete și băieți până la vârsta de 14 ani
• individual: fete și băieți vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți) și 18 ani
• individual: fete și băieți cu vârsta peste 18 ani (împliniți)
La această probă se vor acorda 6 premii constând în tabletă 7inch- Lenovo
Jocul 3 – jaloane îndemânare
• mixt: fete și băieți până la vârsta de 14 ani
• mixt: fete și băieți vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți) și 18 ani
• mixt: fete și băieți cu vârsta peste 18 ani (împliniți)
La această probă se vor acorda 3 premii constând în TV LED 32inch – LG.
După încheierea concursului câștigătorii vor completa documentele aflate la Secretariatul competiției în vederea primirii premiilor.
- PREMIEREA CONCURENȚILOR
Pentru cele 2 zile de competiție, Compania Națională ”LOTERIA ROMÂNĂ” acordă un număr total de 24 de premii constând în tabletă 7inch – Lenovo și 6 premii constând în TV LED 32inch-LG pentru fiecare categorie de participanți astfel:
Jocul 1 – jaloane viteză
• individual: fete și băieți până la vârsta de 14 ani = 2 premii (1 fete + 1 băieți)
• individual: fete și băieți vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți) și 18 ani = 2 premii (1 fete + 1 băieți)
• individual: fete și băieți cu vârsta peste 18 ani (împliniți) = 2 premii (1 fete + 1 băieți)
La această probă se vor acorda 6 premii constând în tabletă 7inch-Lenovo
Jocul 2 – limbo dance
• individual: fete și băieți până la vârsta de 14 ani= 2 premii (1 fete + 1 băieți)
• individual: fete și băieți vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți) și 18 ani = 2 premii (1 fete + 1 băieți)
• individual: fete și băieți cu vârsta peste 18 ani (împliniți) = 2 premii (1 fete + 1 băieți)
La această probă se vor acorda 6 premii constând în tabletă 7inch- Lenovo
Jocul 3 – jaloane îndemânare
• mixt: fete și băieți până la vârsta d e 14 ani = 1 premiu
• mixt: fete și băieți vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți) și 18 ani = 1 premiu
• mixt: fete și băieți cu vârsta peste 18 ani (împliniți) = 1 premiu
La această probă se vor acorda 3 premii constând în TV LED 32inch – LG.
Participanții pot câștiga maxim 2 premii!
Premiile se impozitează conform legislației în vigoare.
Totodată, se vor acorda premii de consolare constând în tricouri personalizate, șepci, broșuri caricaturi, mingii antistres, ce vor fi înmânate participanților după efectuarea probelor concursului.
Secretariatul competiției va consemna rezultatele în listele de câștigători.Premierea câștigătorilor se face pe baza prezentării actului de identitate/certificatului de naștere, în cazul persoanelor nerezidente – pașaportului, în cadrul unei festivități publice organizate de C.N.L.R. S.A., după finalizarea competiției, iar premiile vor fi atribuite după festivitatea de premiere, pe loc și/sau în termen de 30 de zile de la data competiției, la sediul central al C.N.L.R. S.A. din Str. Poenaru Bordea nr. 20, sector 4, București, începând cu data de 23.12.2019, în baza prezentării actelor de identitate/certificatelor de naștere ale câștigătorilor.
Acordarea premiilor participanților sub 18 ani se va face în prezența reprezentanților legali ai acestora, pe baza actelor doveditoare ale câștigătorului (act de identitate/certificat de naștere) precum și a documentelor doveditoare ale reprezentantului legal, din care să rezulte calitatea de tutore/curator al minorului (act de identitate, împuternicire, decizie instanță de judecată etc.), documente valabile la data acordării premiului.
- ASISTENȚA MEDICALĂ
C.N. LOTERIA ROMÂNĂ S.A. va asigura prezența la acest eveniment sportiv a unei ambulanțe utilata corespunzător(tip C).
- APROBAREA desfășurării evenimentului
„CUPEI LOTERIEI ROMÂNE LA PATINAJ” se desfășoară cu aprobarea Primăriei Sectorului 3 si cu sprijinul instituțiilor abilitate care supraveghează organizarea în bune condiții a acestei acțiuni.
XIII. RESPONSABILITATE
Fiecare participant care ia parte la Cupa Loteriei Române la Patinaj este responsabil pentru propria securitate și siguranță.
Participanții își asumă întreaga responsabilitate pentru starea de sănătate în care se află și pentru posibilele accidente survenite în timpul probelor.
IX. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
În conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor nr. 679/2016, participanții la competiția sportivă organizată de C.N. Loteria Română S.A. sunt informați că C.N.L.R. S.A. prelucrează date cu caracter personal, cu bună credință, în scopuri determinate, explicite și legitime.
Persoanele ale căror date sunt supuse prelucrării au următoarele drepturi: dreptul la transparența informațiilor, a comunicărilor și a modalităților de exercitare a drepturilor persoanei vizate, dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor/dreptul la rectificare, dreptul la opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale luate în baza unei prelucrări automate, dreptul de a se adresa justiției, dreptul la ștergerea datelor (cu excepția situațiilor în care datele sunt necesare pentru îndeplinirea unei obligații legale), dreptul la restricționarea prelucrării datelor, dreptul la portabilitatea datelor, care pot fi exercitate în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor nr. 679/2016.
Solicitările persoanelor vizate pot fi transmise pe adresa de e-mail gdpr@loto.ro sau la sediul C.N. Loteria Română S.A. din str. Poenaru Bordea nr. 20, sector 4, București.
Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul companiei, la adresa www.loto.ro/gdpr.
Prin participarea la competiția sportivă participanții sunt de acord să se conformeze și să respecte prevederile obligatorii ale prezentului regulament. Concurenții își dau acordul pentru preluarea și prelucrarea datelor cu caracter personal, cât și pentru difuzarea imaginilor fotografiate/filmate în timpul derulării competiției sportive în cadrul emisiunii televizate in cadrul careia se transmit tragerile Loto și nu numai.
Organizatorul va face public imagini din cadrul competiției sportive/ participanți/ câștigători, făcând uz de toate mijloacele şi metodele legale, de realizare a acestui scop (televiziune, radio, presă scrisă, filme de reclamă, fotografii, revista “Loto-Prono” etc), cu acordul participantului şi cu respectarea Regulamentul General privind Protecția Datelor nr. 679/2016 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
În cazul în care un participant nu dorește ca datele sale personale să fie utilizate în activități ulterioare de marketing și publicitate, poate refuza prin informarea în scris a organizatorului.
Categorii de date cu caracter personal procesate cu ocazia acestei competiții sportive:
- nume și prenume
- act de identitate serie/nr.
- cod numeric personal
- semnătură
- imagine fotografiata/filmata a participantului/castigatorului
Scopul procesării: datele cu caracter personal ale participanților la competiția sportivă vor fi prelucrate de către C.N.L.R. S.A. în vederea:
– organizării și desfășurării competiției;
– desemnării și validării câștigătorilor;
– atribuirii premiilor și îndeplinirii obligațiilor fiscale și financiar contabile;
– în scop publicitar.
Perioada de stocare a datelor cu caracter personal: datele cu caracter personal ale câștigătorilor vor fi stocate de către C.N.L.R. S.A. conform prevederilor legale aplicabile în materie financiar-contabilă, respectiv 10 (zece) ani de la data încheierii exercițiului financiar. La expirarea perioadei de stocare a datelor cu caracter personal, C.N.L.R. S.A. va șterge/distruge aceste date de pe mijloacele de prelucrare și stocare.
Securitatea datelor cu caracter personal:
C.N.L.R. S.A. se obligă să implementeze măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător datelor cu caracter personal aparținând participanților la competiție.
La evaluarea nivelului adecvat de securitate se va ține seama în special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor cu caracter personal, generate în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate.
Modificarea politicii de prelucrare a datelor cu caracter personal:
C.N.L.R. S.A. are dreptul de a modifica prezentul Regulament oricând pe durata desfășurării competiției, numai în cazul în care se descoperă măsuri mai eficiente pentru protejarea și securizarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate și fără a afecta drepturile și libertățile acestora. Orice astfel de modificare va fi publicată pe site-ul www.loto.ro, respectiv va fi adusă la cunoștința participanților prin aceleași mijloace prin care au fost informați cu privire la Regulament.
Prin participarea la competiția sportivă, participanții își exprimă acordul cu privire la furnizarea datelor cu caracter personal către C.N.L.R. S.A. în organizarea competiției, în scopul includerii acestor date cu caracter personal în baza de date, identificării și validării ca și participant și/sau câștigător, fotografierii/filmării în scopul difuzării imaginilor în cadrul emisiunii televizate in cadrul careia se transmit tragerile Loto și/sau în cadrul altor emisiuni, postării pe pagina de Facebook, pe site-ul www.loto.ro și în revista Loto-Prono. Declarația privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal este obligatorie pentru toți participanții.
Datele personale ale participanților/câștigătorilor la competiția sportivă vor fi procesate în conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
X. SIGURANȚA:
Orice nerespectare a regulilor de concurs, a indicațiilor date la fața locului de către oficialități și organizatori precum și a regulilor de conduită în competitie impuse de lege, va fi în responsabilitatea celor implicați într-un eventual accident.
Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru obiectele pierdute sau uitate în timpul întrecerii, însă sunteți rugați să aduceți orice obiect sau bun găsit organizatorilor, care le vor restitui perdanților.
Fiecare participant, respectiv părinte/tutore legal, trebuie să semneze în tabelul de înscriere pus la dispoziție de secretariatul concursului. Semnătura implică asumarea participării la Cupa Loteriei Române la Patinaj, luarea la cunoștință a regulamentului de participare, acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal și riscurile ce rezultă din participarea la un astfel de eveniment, precum și orice pagube survenite din orice motiv, inclusiv pierdere sau furt.
XI. POPULARIZAREA ACȚIUNII – se va face prin mijloacele mass-media – TV, radio, presă scrisă, online – site și facebook.
XII. CONTESTAȚII ȘI RECLAMAȚII – orice contestație privitoare la jocuri/probe în sine și clasament final vor fi soluționate de către Secretariatul de concurs care asigură înregistrarea și întocmirea clasamentelor participanților pe categorii.
XIII. MODIFICĂRI
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica regulile și modul de desfășurare a competiției. Aceste posibile schimbari vor fi publicate pe pagina de internet www.loto.ro.
XIV. ANULĂRI
Dacă evenimentul este anulat din diferite motive, precum forța majoră, condiții meteo nefavorabile sau alte situații neprevăzute, organizatorul va publica această informație pe pagina de internet www.loto.ro.
XV. DISPOZIȚII FINALE
Prin participarea la această competiție sportivă, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament.
COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.