„Daca ai rabdare si incredere, joaca, nu se stie niciodata ce-ti rezerva norocul. Eu am jucat si am tot sperat la castig, ceea ce s-a si intamplat. Succes tuturor jucatorilor!” – este mesajul pe care castigatorul a dorit sa-l transmita tuturor jucatorilor la loto
In cursul zilei de astazi, 25 octombrie a.c., s-a prezentat la sediul central al Loteriei Romane castigatorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 21 octombrie a.c., in valoare de 7.646.117,84 lei (aproape 1,55 milioane de euro).
Castigatorul este din Galati, are in jur de 40 de ani si lucreaza in constructii.
Dupa cum ne-a declarat, joaca constant la Loto 6/49, de peste 10 de ani, intotdeauna o varianta simpla, de obicei aceleasi numere, acestea avand semnificatie personala.
Chiar daca de-a lungul anilor a castigat doar premii mici, ne-a marturisit ca a sperat mereu macar la un castig de categoria a II-a la jocul preferat, Loto 6/49.
Ne-a declarat ca a aflat ca este marele castigator vineri, pe 22 octombrie a.c., cand a intrat pe site-ul Loteriei Romane pentru a vedea care sunt numerele castigatoare si ca a fost extrem de emotionat cand si-a dat seama ca el este norocosul.
Castigatorul nu a dorit sa-si faca publica identitatea.
Biroul Comunicare