“Legea pentru constituirea unui fond al asistenţei sanitare a sătenilor” reprezintă actul de naștere al Loteriei de Stat la români. Documentul este legat de personalitatea Regelui Carol I al României si a fost la 29 mai 1906 si de alte nume importante din acea epocă, precum chirurgul profesor doctor Thoma Ionescu, de la care a pornit această iniţiativă și Gheorghe Grigore Cantacuzino, Președinte al Consiliului de Miniștri și Ministru de Interne. Fondul sanitar astfel constituit se alimenta din venitul anual net al unei loterii permanente pe clase. Astfel Loteria de Stat a devenit la înființarea sa în 1906 sursa principală de finanțare a unui program sanitar rural pentru înființarea, înzestrarea și întreținerea spitalelor rurale, ospiciilor și sanatoriilor pentru țărani, clădirea de circumscripții medicale, inclusiv a unor băi publice. Era un program ce cuprindea măsuri de prevenire şi combatere a diferitelor maladii frecvente la sate, având în vedere între altele organizarea unor infirmerii ambulante. \
Carol I, principe (1866-1881) și, apoi, rege (1881-1914) al României
La 12 iulie 1906 apare în Monitorul Oficial Actul constitutiv al Societaţii Loteriei de Stat din România şi, în mai puţin de un an, apare şi primul regulament: „Regulamentul pentru tragerile loteriei privilegiate pe clase ale Regatului Român”.
Doctorul Thoma Ionescu, decanul Facultății de Medicină din București, autor în calitate de senator al interpelării în urma căreia a fost înființată Loteria Națională
Membrii guvernului Gheorghe Grigore Cantacuzino în timpul căruia a fost adoptată Legea Loteriei de Stat
Reclamă pentru prima tragere a Loteriei oficiale a Statului Român (pag. din Universul literar – 1906)
Prima loterie privilegiată pe clase a Regatului Român – Bilet din 1907 (față și verso)
Reclamă pentru Loteria oficială a Statului Român (pagină din Anuarul Presei Române și al Lumei Politice – 1908)