După instalarea în România a noului regim politic de după război, dispar în totalitate colecturile particulare, iar Regia Loteria de Stat devine societate comercială în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. De aici încolo au loc o serie de schimbări în statutul companiei şi în forma de organizare. Semnificative sunt cele din anii 1954 respectiv 1958 când vorbim de „Întreprinderea de Stat Loto-Pronosport” şi când se schimbă destinaţia banilor către susţinerea mişcării sportive. Astfel beneficiile erau destinate bugetului statului pentru ”Uniuni de cultură fizică și sport”.
Bilete de loterie din noiembrie, decembrie 1947, ianuarie, aprilie, mai 1948
Apar produse noi, cu tematică sportivă, concursul „Pronosport”, „Pronoexpres”, în scopul susținerii mișcării sportive din țara noastră. Tot în această epocă apare binecunoscutul loz în plic „Loteria sătească, Loz în plic” care începând cu anii `60 se dezvoltă şi în mediul urban. Numărul de agenţii creşte odată cu numărul participanţilor, publicitatea şi informarea acestora se face începând din 1954 printr-o publicaţie proprie „Programul Pronosport”.
Pronosticurile sortive ocupă un loc important în activitatea loteriei. Câștigătorii diverselor sisteme organizate de Loteria de Stat erau premiați pe marile stadioane, în timpul întrecerilor sportive
Publicitate în presa vremii pentru primul câștigător la Pronosport care a devenit ulterior un pasionat numismat
Stilul epocii ilustrat de publicitatea pentru diversele sisteme de joc și de grafica biletelor de loterie
Sistemul de joc Loz în plic a cunoscut un mare succes în mediul urban și în cel rural, bucurându-se de o publicitate pe măsură
În anii `60 `70 și `80 sportul rămâne principalul domeniu finanţat şi toată lumea înţelegea rolul Loteriei la afirmarea, acasă şi în lume, a sportului românesc. Pe de altă parte, Loteria a participat la eforturi naţionale de solidarizare în situaţii dramatice provocate de calamităţi naturale.
Iată câteva exemple în acest sens:
– Turul ciclist al României
– Ajutorarea sinistraților marilor inundații din 1970
– Raliul Loto Pronosport
– Trageri speciale pentru susținerea participării la Jocurile Olimpice (“Expres – Olimpic” și “Sportexpres – Olimpic”) și alte competiții internaționale
Sistemul de joc Pronoexpres s-a impus prin mari concursuri populare, fiind răspândit și în mediul rural
Ca întotdeauna, în momente dificile, Loteria de Stat s-a implicat în ajutorarea celor loviți de calamități naturale. Marile inundații din 1970 au determinat organizarea unor trageri speciale pentru sprijinirea sinistraților
Loteria a susținut, dar a și organizat numeroase manifestări sportive. În imagine: caravana Loto-Pronosport și sportivul Walter Ziegler, câștigător în Turul ciclist al României
Publicațiile Loteriei întrețineau interesul pentru mișcarea sportivă românească
În concluzie, Loteria Română a avut o contribuție majoră la dezvoltarea sportului românesc și la afirmarea lui pe plan mondial, nu numai prin finanțarea directă, dar și prin cultivarea constantă a emulației, prin întreținerea unui sentiment de participare, de sprijin pentru viața sportivă din partea unor categorii largi de oameni.